Ceasul sub lupă: Triţiu şi Superluminova, beneficiile și utilizarea acestora

Vă pregătiţi să vă cumpăraţi un ceas şi vă gândiţi, ce condiţii ar trebui să îndeplinească, ca să vă bucuraţi de el nu doar atunci când îl puneţi prima dată pe încheietură? Dacă deja aţi avut în vedere folosirea ceasurilor la lumină slabă, probabil că v-aţi întrebat cum să rezolvaţi problema cu vizibilitatea datelor de pe cadran la întuneric. Cei care se orintează spre modelele digitale au problema rezolvată. Ecranele ceasurilor digitale moderne pot lumina strălucitor diodele LED, sau diferite tipuri de subiluminare electroluminiscentă – la ceasurile Timex din 1992 este tehnologia INDIGLO, iar la japonezul Casio, ne întâlnim cu ILLUMINATOR, din 1995. În regulă, dar ce facem dacă ne uităm la mecanică sau la ceasurile quartz care nu au cadrane electronice şi nu dispun de cadrane iluminate? Nu este nevoie să vă bateţi capul, există pe piaţă nenumărate modele cu indicatoare și marcaje orare care sunt capabile să lumineze chiar și fără energia din baterie.

În general, producătorii lucrează cu două tipuri de iluminare – fotoluminiscentă și radioluminescentă.

RADIOLUMINISCENŢA

O istorie mai bogată, dar o extindere mai mică are radioluminescența. Pionierul implementării iluminării cu numele periculos a fost nepotul, fondatorul mărcii Panerai Guido Panerai. În 1910 el a patentat tehnologia luminiscentă bazată pe radiu element radioactiv. Amestecul de bromură de radon și sulfură de zinc a fost numit Radiomir. Armata italiană a folosit tuburi de sticlă umplute cu Radiomir pentru iluminatul echipamentului militar. Mai târziu, în anii 1930, Panerai a produs primele ceasuri de mână pentru nevoile armatei, unde substanța Radiomir au închis-o între cele două straturi de cadran de tip sandwich și strălucirea ei era vizibilă prin tăieturile figurilor de pe partea superioară a acestora. Întrucât după ani de activitate radiu a ajuns cu nemila la Comisia Naţională Americană, la consiliul pentru protecţia şi măsurarea radiului, în anul 1968 s-a ajuns la interzicerea integrări lui în ceasuri pe teritoriul SUA. Restul lumii și cu ea companile ceasornicare, sub greutatea efectelor nocive dovedite ale radiului asupra organismului uman au decis să urmeze exemplul Americii.

Terminarea unei epoci nu a determinat renunţarea completă la radioluminiscenţă. Nici o altă tehnologie nu a permis şi nici nu permite iluminarea elementelor importante ale ceasului cu intensitate mai mare şi constantă a luminii emise. O alternativă mai sigură a radiului a devenit triţiu. Iluminarea cu triţiu a ceasurilor sunt renumite mărcile Luminox, Vostok Europe, Ball şi altele.

Toţi producătorii utilizează triţiul în formă plină GTLS  (Gaseous Tritium Light Source). Gazul închis în fiole din sticlă borosilicată rezistentă, care pentru lungimea necesară topesc CO2 laserele, eliberează în urma dezintegrării beta, un flux continuu de electroni. Particulele încărcate negativ stimulează compusul de fosfor, cu care sunt acoperiţi pereții interiori ai tuburilor. Fosforul excitat emite apoi o lumină stabilă.

Ca şi orice material radioactiv, şi triţiu este supus perioadei de dezintegrare. Izotopul instabil pierde jumătate din luminozitate timp de 12,32 ani. În practică, aceasta înseamnă reducerea treptată a nivelului de lumină. În funcție de tipul de triţiu, durata luminoasă garantată de ceasornicari este timp de aproximativ 15 ani. Intensitatea suficientă a luminozității îşi păstrează triţiul aproximativ 25 de ani. Iluminarea cu triţiu poate poate varia la culoare în funcție de aditivul luminoforului. Standard la ceasuri ne întălnim cu verde, albastru, alb, portocaliu sau purpuriu.

FOTOLUMINISCENŢA

În ciuda avantajelor incontestabile ale radioluminiscenței, această perioadă este mai darnică cu iluminatul, a cărui funcționalitate stă şi cade pe lumină. Formula Supeluminova pare să fi fost auzită de oricine care s-a învărtit cât de puţin în regiunea ceasurilor. Nu este radioactivă nici toxică, spre deosebire de pigmenții luminescenți utilizați anterior, are o luminozitate mult mai mare, dar are și minusuri datorită naturii sale chimice și fizice. In timp ce triţiu limitează perioada de iluminare a ceasului, cu elementele Superluminova de înrăutăţirea iluminării cu trecerea anilor nu trebuie să vă faceţi griji. Valoarea pentru durabilitatea proprietăților este necesitatea de a „încărca” la lumină. Într-un mod simplu, întregul proces poate fi comparat cu reîncărcarea bateriei telefonului mobil. Dacă doriți să vă serviți, trebuie să o încărcați în mod regulat. Superluminova este similară. Amestecul este activat de lumina soarelui sau de lumina artificială în timp ce il purtati, iar după ce se întunecă intensitatea scade. Durata medie a iluminării la elementele mai mici este aproximativ de 3 ore, iar cele mai mari pot fi fosforescente toată noaptea.

Stratul de aluminat de stronțiu a fost inventat în 1993 de către o companie japoneză Nemoto & Co., ca înlocuitor al radiului patogen. Spre deosebire de amestecurile luminoase de sulfură de zinc ieftine și chiar folosite în prezent, luminozitatea Superluminova este de până la zece ori mai mare. Materialul nu suferă de îmbătrânire, este posibil să îl activați în mod repetat, dar trebuie protejat de contactul cu umiditatea care îi degradează calitatea.

Superluminova este produsă în mai multe nuanțe, iar culoarea amestecului din spatele luminii nu trebuie să corespundă cu lumina emisă. Pe cadrane şi lunete cel mai frecvent este stratul verzui, cu lumină verde, albul cu albastrul și unic nu este nici negru, cu strălucire albă. Prin proceduri speciale Superluminova aplicată utilizează de exemplu LUMM-TEC în tehnologia MDV și îmbunătățită sub numele de Never Dark oferă în ceasurile sale brandul american mai puțin Reactor.

Sursa: Wikipedia.org, forums.watchuseek.com